joi, 19 aprilie 2018

Pasari si-un gand

Am o slabiciune pentru pasari. Imi plac toate, inclusiv cotofenele, dar imi declar respectul pentru corbi, admiratia pentru pasarile cantatoare sau colorate si un fel de dragoste pentru vrabiute.
Mi se par teribil de haioase si de dragalase, cu mersul ala topait al lor. Cand am timp de stat sa le observ in liniste, ma amuza teribil si cu greu rezist sa nu dau iama in ele, sa prind una in mana. Asa impuls imi dau si puii de gaina.
Insa am observat ceva. Vrabiutele astea, cat de dragalase ar fi ele, sunt cam ... mahalagioaice. Au gura mare, sunt rele unele cu altele, n-au scrupule, fura mancarea din gura suratei, se bat, fac scandal.
Va suna cunoscut? Gasiti asemanari cu persoane si intamplari reale? Hm ...
Si uite-asa, am ajuns eu sa ma gandesc in felul urmator: daca mie, chiar si-asa, imi sunt tare dragi pasarelele astea si le gasesc amuzante, dragalase si le iert toate derapajele, chiar daca ele intre ele poate se balacaresc si-si fac rau una alteia, atunci poate ca si Dumnezeu gaseste amuzante personajele similare din specia umana si le trece cu vederea tot raul pe care il fac si-i iubeste, chiar si-asa. Nu c-as fi eu Dumnezeu ...

duminică, 25 martie 2018

Când cățelul nu-i acasă

Le dau vrăbiilor pâinea uscată ce ne rămâne nouă. De regulă își terminau porția, ajutate și de pițigoi, cam în trei, patru zile. De când a dat zăpada din nou, am început să le cumpăr pâine, căci nu mai apuca să ni se usuce nouă. Ajunseseră să mănânce o pâine pe zi.
Vineri i-am dat drumul lui Max la prietenul lui din vecini, așa că curtea a rămas nepăzită. Când mă uit pe geam, să nu-mi vin-a crede! Iată cine devora pâinea cu atâta rapiditate (vă previn că pozele sunt făcute din casă, prin geam, deci au o calitate slabă):
Stol de grauri la hrănitoarea vrăbiilor
Da, un stol de păsăroi mari și negri, cu picățele albe:
Ce m-a mirat la ei era că nu erau nici agresivi, nici certăreți, lăsau și vrăbiile să manance:
La un moment dat a apărut și o pereche de cinteze, cel puțin așa cred, că cea mai puțin colorată e fata:

Să fie cinteza femelă?
Acestea erau foarte mobile, țopăiau încontinuu și mi-a fost greu să le prind în poză, dar am avut timp să le observ comportamentul: stăteau pe margine, nu se amestecau cu gașca, decât în rare ocazii:
Ba a doua zi am mai avut deosebita ocazie de a observa la hrănitoare un musafir care se zice că e greu de prins - botgrosul. E adevărat că n-am reușit să-i fac o poză prea bună, dar tot merită să v-o arăt:
Botgros, martie 2018
Desigur, hărmălaia era mare și dezmățului culinar i s-a dus repede vestea, așa că a apărut fugitiv și o cioară, dar și nelipsitele coțofene, pe care însă nu le-am pozat.
 Ei, și după ce și-au pus burta la cale, graurii mei, rebegiți de frig, s-au așezat să-și facă siesta, câte unul ...
  câte doi ...
... câte trei sau mai mulți.
 Am făcut și filmulețe, dar vă arăt numai unul, cu un graur bîtându-mi în geam, că și-așa v-am pus prea multe poze:
Totuși, vă mai arăt un film, cu o altă pasăre nemaivăzută de mine, foarte sprințară și cu un moț sus pe cap. S-ar putea să fie silvie, dar nu știu precis:

vineri, 16 martie 2018

Atentie la cumparaturi!

Va dau un sfat prietenesc: dupa ce faceti cumparaturi si primiti bonul fiscal, uitati-va cu atentie pe el, cititi-l tot atunci!
Eu mi-am format acest obicei dupa ce am patit-o de cateva ori. Ce se poate intampla? Ceea ce nu doar o singura data mi s-a intamplat:
- sa va fie bagate produse pe bon de doua ori;
- sa va fie bagate produse pe care nu le-ati cumparat;
- sa fie alt pret decat cel pe care l-ati vazut la raft (desigur, mult mai mare).
Mie ieri mi-au fost bagate niste produse in valoare de 17 lei, la un bon de 250 de lei. M-am dus la casier, l-am intrebat si m-a ghidat imediat catre receptie, unde mi-au fost  inapoiati banii fara nici un fel de comentarii, ba chiar si cu scuze. Eu am vrut sa demonstrez ca nu am cumparat acele produse, dar mi-au spus ca nu e nevoie. Asta ma face sa cred ca la ei asta e o practica curenta. Daca cumparatorii se prind, le dau banii, daca nu, raman ei cu niste bani in plus.
Apoi, aveti grija sa va bagati cu mana voastra produsele in sacosa, dupa ce le scaneaza casierul. Nu-l lasati pe el, ca s-ar putea ca, in loc sa va bage produsul in sacosa voastra, sa-l subtilizeze sub tejghea. Mi s-a intamplat la acelasi lant de supermarketuri, dar la Iasi.

miercuri, 7 martie 2018

Theodora manechin

Zilele trecute am dat o fuga pana la Theodora si am scos-o la restaurant 😁
Cand si-a facut aparitia, tare m-am bucurat ca venise imbracata cu ce i-am facut eu mai demult: cu fustita si o jachetica tricotate. E drept, i-au ramas cam micute, dar tot bine ii statea. Jacheta era chiar chic iar fustita macar n-o incurca la mers :)
Mama ei i-a facut cateva poze acasa, inainte de a pleca si bine  a facut, caci la restaurant lumina nu era asa de buna pentru poze de moda. Iat-o acasa, aratandu-si cu talent tinuta:
                                                        
Nu-i asa ca am nepoata manechin? :)

joi, 1 martie 2018

Record?

La TV se spune ca aceasta zi este cel mai friguros 1 Martie de cand se fac inregistrari ale temperaturior. E ceva ca, in ziua in care schimbi un prefix, sa se inregistreze si un record, nu? :)))

luni, 5 februarie 2018

Vestuta tricotata pentru fetite

In multele minute pe care le petrec des pe Pinterest, am gasit o vestuta de copii, insa fara tipar. Am admirat-o indelung, pana intr-o zi cand m-am decis s-o incep, ca sa-i pot afla "secretul" tiparului pe parcurs. Nu parea greu de facut:
https://ro.pinterest.com/pin/2674081008560196/


Am inceput de jos si pana am ajuns la maneci, mi-am dat seama cum se face, asa ca iata ce a iesit:

Apoi i-am atasat banda de nasturi si am avut emotii, caci randurile acelea colorate aveau la capat fir care trebuia ascuns cu grija pe dedesubt, ca sa nu iasa o mizerie. Nu a iesit, e chiar bine (ma laud singura :) ):
 
Apoi i-am cusut nastureii, pe care ii cumparasem mai demult si iata ca le-am gasit si rostul:


Si gata, iata produsul final:
Urmeaza sa ii mai faca poze si Theodorei, cand o ajunge vestuta la ea.

miercuri, 3 ianuarie 2018

Si anul asta ...

... sa ne fie fiecaruia asa cum ne trebuie.
Sa ne vegheze gratia divina, sa ne aduca pronia cereasca tot ce visam si meritam!


Va multumesc tuturor pentru urari si pentru ganduri si vi le intorc inmiit!
La multi ani!

duminică, 24 decembrie 2017

joi, 2 noiembrie 2017

Jacheta tricotata cu bordura crosetata pentru fetite

Mai intai se da una bucata domnisoara de doi anisori, pe post de fotomodel, cu poseta roz, asortata la pantalonasii roz, venind cu mult aplomb pe podiumul de defilare:
Apoi se incearca o pirueta, dar ne cam incurca tata:

 
 
Apoi fotograful total neprofesionist (matusa) incearca un plan detaliat al outfit-ului, pe care ea l-a facut si cu care se lauda pe blogul ei (dar daca n-as fi eu, fotomodelul, bluza facuta de ea n-ar avea atata farmec, nu?):

In fine, la bordura matusa a folosit schema asta:
Caci zuza cum este, modelul de la jacheta nu-l mai gaseste, dar cautandu-l, l-a gasit pe cel de la vesta ciclam, asa ca a facut o actualizare acolo, mergeti s-o vedeti, in caz ca va trebuia modelul (nu va trebuia, stiu eu, dar a mai pus si o poza cu  mine, deci e de interes).

PS: matusa si-a amintit, modelul de jacheta e luat de aici: http://knitty.com/ISSUEspring06/PATTreid.html

miercuri, 11 octombrie 2017

Alta mirare

Cateodata merg acasa cu maxi taxi. Il iau de la capat, asa ca de cele mai multe ori prind loc.
Ieri am gasit loc in fata (cobor printre primii si e important sa stau cat mai in fata, ca pe parcurs se aglomereaza mai ceva ca o conserva de sardine in suc propriu), dar nu pe scaunele solitare, ci pe cele duble. Pe primul scaun solitar statea un pusti de liceu, cu freza cum altfel decat data cu fixativ. Se uita unde altundeva decat pe telefon.
Inainte cu cateva minute de plecare, se urca in maxi un alt pusti, tot de liceu, cu freza tot data cu fixativ. Il vede pe cel din fata, il saluta. Cel ce statea jos se bucura ca-l vede. Schimba cateva cuvinte, apoi dau o raita cu privirea, incercand sa isi gaseasca doua scaune alaturate, sa stea impreuna. Nu gasesc. Ma uit la ei si le propun sa  facem schimb, caci scaunul de langa mine mai era inca liber. Accepta ei cu mare entuziasm, cu saru'mana si restul.
Ce fain, imi zic, doi pusti de liceu care stiu sa socializeze, sa multumeasca, sa ...
Cand ma uit la ei peste cateva minute, fiecare e cu casti in urechi si cu ceva pe telefon, destul de interesant incat sa le capteze intreaga atentie. Unul sta intr-o pozitie ca litera G, celalalt sta ceva mai drept.
De ce? De ce s-au mai chinuit sa isi gaseasca loc unul langa altul? De ce nu se  mai desprind de nenorocitul asta de telefon? Nici cand ar putea schimba o vorba cu un prieten drag porcaria asta de smartphone nu-i lasa sa se bucure de oamenii in carne si oase si le strica si postura, predispunandu-i  la spondiloze cervicale si alte nenorociri? De ce? 

vineri, 6 octombrie 2017

Theodora cusuta :)

Am goblenizat-o pe Theodora! 🙆
Avea ea o fotografie in care era tare scumpica si nu m-am putut abtine sa n-o transform in goblen:

Ceea ce m-a necajit mereu cand ajungeam sa cos cu ate deschise la culoare este ca se vede urzeala panzei pe care cos. Am incercat eu diverse trucuri, dar n-am prea reusit sa evit asta. Sper sa nu fie foarte deranjata cand o mai creste si sa aprecieze dragostea cu care i-am cusut acest goblen, nu neaparat perfectiunea.
Pozele sunt facute cu telefonul, caci aparatele mele foto s-au stricat amandoua. Mama ei ("mama lui", ca asa ii spune Thea, probabil din cauza ca, la alint, mereu e intrebata in joaca "cine-i frumoasa/scumpa/iubita lui mama lui?) a reusit sa-l si inrameze si mi-a trimis o foto, tot cu telefonul, a tabloului:
Eu sunt foarte incantata de cum a iesit, mai ales ca nu am mai cusut goblen de cateva luni, caci vederea mi se strica foarte rapid deja si ar trebui mereu sa-mi fac alti ochelari. O sa ma duc la un control si, daca imi va da voie medicul, ma voi apuca de un altul, chiar daca acasa mai am doua terminate si neinramate. Placerea mea este sa le cos, admiratul pe perete cade pe locul doi.